ASA SA FIE!!

"In ultima zi anului  ganditi la ce vreti sa se schimbe, ce nu vreti sa se repete, ce sa dispara si ce sa apara in viata voastra. Este ultima zi. Lasati griji, mustrari, nemultumiri in spate! De maine o luam de la inceput. Poate mai buni, poate mai relaxati. In noul an sa faceti tot ce nu ati facut, sa fiti sanatosi, multumiti si impliniti! Sa zambiti si sa nu lasti timpul sa treaca... " LA MULTI ANI!  Am primit acest sms de la fiica mea, acum cateva minute! Asa sa fie!!

INVITATIE LA PLIMBARE...

  De Sarbatori , in acest decembrie 2010, a fost iarna ... in lege!  Acum, dupa o nionsoare zdravana, este un ger de crapa pietrele... Seara, orasul, usurat... de multi dintre locuitorii lui, plecati majoritatea la munte, intr-o vacanta prelungita,  este ... ca din povesti, fara sa exagerez! Primariile de sector s-au intrecut  pe sine si au creat o atmosfera sarbatoreasca, in afara de sectorul 5...unde..."Care Este" parca nu mai este deloc!!  Si deszapezirea s-a facut repede,  fara  tam-tam, ca de obicei, incat pot spune ceea ce ma face sa fredonez  uneori in gand: "Hai sa-ti arat Bucurestiul noaptea, de la sosea...." ... la TNB!  Acolo unde, pe peluza, troneaza Caruta cu Paiate de Ion Bolbonea, care va "gazdui" personaje ale lui Conu' Iancu... S-AU SCHIMBAT MULTE IN BUCURESTI, SI... IN BINE!

Carul cu boi mici....

   Mai este o zi si vom trece in 2011! Vreau neaparat  sa scriu cateva randuri pentru ca, in general, n-am fost prea harnica cu blogul meu anul acesta si  tin neaparat sa-i urez ... La multi ani! Mie imi doresc sanatate si timp liber mai mult, ca nu stiu cum se face ca sunt intr-un razboi continuu cu timpul... Ma grabesc  mereu, dar degeaba, are el, timpul, socotelile lui cu noi, pe care nu le intelegem, asta este sigur!! 2010 a fost un an ciudat, plin de frustrari pentru noi, cei ce mai suntem pe aici,  prin tara aceasta! Am avut mereu in minte, referitor la "starea" noastra, a romanilor, proverbul  "Greu la deal cu boii mici..." Adica  ce poti face atunci  cand carul este plin, panta abrupta si boii mici? Nimic, asta este clar! Cei care  conduc  - de 21 de ani! - caruta tarii  au incarcat-o prea mult cu rele, puse claie peste gramada, si daca au vazut ca nici macar nu se  pot urni , s-au culcat...pe-o parte, au pascut toata iarba din jur, s-au ingrasat, s-au lenevit si au inceput sa caute alti boi, mai mari, mai vanjosi si mai ambitiosi... Prostie mare! De fapt, trebuia sa mai ... usureze  din greutatea carului, sa mai arunce din rele pe marginea drumului, ca doar nu le mai lua nimeni!!  Au adus niste... vaselina de la un drumet, cu un nume mai ciudat - FMI!, nasul lui era beat cand i-a pus numele, sigur! - sa unga osiile carului, dar ce folos, ruginisera de tot in atatia ani... Dar, gata, nu mai zic nimic  despre ...nestarea noastra, ca ma enervez si n-am voie, mai ales ca stiu niste injuraturi super! Vreau sa spun ceva despre imaginea  de mai sus...Este un inorog, un animal mitologic -  fabulos!! Daca-l suparai cu ceva sau indrazneai sa-i inalci teritoriul  fara sa-i ceri voie, impunsastura cornului era mortala.. Nu se aventura nimeni in codrii lui,  desigur, nici cavalerii ratacitori, nici aventurierii harsaiti in rele...   In Istoria ieroglifica,   Dimitrie Cantemir  ne  transmite  un mesaj: cand a fost cazul, animalele padurii nu l-au ales conducator pe inorog, pentru ca era mult prea bun, superior, invatat si  intelept...au complotat, s-au razvratit unele contra celorlalte, si incet-incet s-a ales praful de padure, de  ele dar nu de inorog... Asa si cu  boii  mici de la caruta incarcata cu rele... s-a ales praful...dar noi, cei care mai locuim pe aici,   suntem ca inorogul din poveste... Pentru ca asa vrem!

"La taifas" cu o carte mare!

  Dupa Gaudeamus-ul de anul acesta,  17-22 noiembrie,  am citit-o  asa, dintr-un foc, cum se spune! Asta asa, ca sa-mi treaca de  urat si de... alean, pentru ca targul de carte din toamna aceasta a fost, intr-adevar unul de criza,  criza de... de toate: de bani, de carti, de tot! "La taifas", Editura Polirom, este o carte de zile mari: densa, profunda si plina de talcuri. Din fiecare  istorie  de viata prezentata inveti ceva: de la starea de gratie pe care ti-o creeaza iubirea pana la educatia copiilor. Se simte, in fiecare pagina,  geniul de fin psiholog al Aurorei Liiceanu, dar fara sa deranjeze ba, din contra, iti  dai seama ca randurile sunt scrise de un om puternic, adanc incercat de viata, dar care iubeste viata cu ardoare si simplitate! Imi plac mult prozele Aurorei Liiceanu pentru ca, fara sa ne dam seama, de undeva, din adancul sufletului nostru, ne ajuta sa rezolvam multe si grele  incertitudini ! Si fiecare dintre noi are nevoie de asa ceva!

Un 1 Decembrie... in ceata!

  1 Decembrie 2010. Parada militara. Am fost si anul acesta, dar n-am stat mult, ca-mi inghetasera oasele!! Batea si vantul suierand, la propriu, prin crengile pline de gheata! M-am si mirat: cum vine asta, fratioare ...ploaie inghetata!!  Noroc cu Arcul de Triumf, amplasat... "strategic" care, parca, mai oprea rafalele de vant! Mi-am amintit, apoi, ca acum doi ani a fost asa ceva in Canada...acolo a tinut o saptamana si a fost vai si amar... Lume putina, majoritatea cu copii veniti sa vada pe viu tancurirle si masinile de lupta, pe care le stiau din desenele animate!  Ceata deasa, ploaia inghetata si lumea super sictirita m-au facut sa plec repede... Am facut bine ca... la urma s-a lasat cu... huiduieli si chiar n-aveam nici un chef sa le-aud!! Dupa ce am ...bantuit putin prin cartier, dupa cumparaturi minore,  fara sa simt in vreun fel ca este sarbatoarea nationala, am mers ACASA, la caldura si o carte buna! Rima este, bineinteles, intentionata!

Un film de... demult!

  Am revazut aseara, tarziu, pe un post de televizune nu prea... uzitat - MGM! - un film extraodinar, "Intoarcerea acasa" (Coming Home, 1978), cu Jane Fonda si Jon Voight. In 1979,  actorul J.V. a luat  Premiul Oscar si Cannes-ul pentru interpretare masculina pentru rolul  din film.  Jane Fonda, ca totdeauna, extraordinara si plina de farmec, a dat rolului din acest film tot  ce se poate: daruire, talent cu carul, determinare si ...charisma! Subiectul facea, oricum, furori pe vremea aceea: razboiul din Vietnam ... Si sa ne aducem aminte ca... omul Jane Fonda a militat, la propriu, contra acelui razboi fara sfarsit, ridicol si sangeros! Mi-aduc aminte, de parca a fost ieri, cum mass-media de la noi tinea foarte strict "socoteala" bombardierelor americane doborate de vietnamezi, fara sa sufle o vorbulita de imensa drama umana din Vietnam!! Stim, acum, cum s-a terminat acest absurd razboi dus de America pe meleaguri sud-asiatice: in coada de peste!! Adica au renuntat prin infrangere (sic!),   dar nu au recunoscut niciodata! Nici atunci, nici in  Irak, nici in  Afghanistan, nici in Serbia, nici in Coreea... Am lasat Coreea la urma, pentru ca mi-a inghetat inima, acum cateva saptamani, cand s-a anuntat ca iarasi sunt probleme acolo! Razboiul este, oricum, ceva atat de monstruos si absurd, incat, evident, creeaza monstri si  absurditati, ca in fimul revazut aseara.  Nu exista o motivatie a razboiului! Asa ceva numai mintile bolnave pot argumenta!! 

      Da..., in sfarsit..., lui  Mario Vargas Llosa i-a fost acordat Premiul  Nobel pentru Literatura 2010!! Forta epica a scrierilor sale  a impresionat juriul din Suedia. Cam tarziu, dar decat deloc... Am citit acum ani de zile Conversatie la Catedrala si  n-am uitat nimic... pentru ca atunci, dupa lectura, am fost atat de impresionata incat in fiecare an am fost foarte dezamagita ca Llosa nu lua premiul. Au urmat alte si alte carti - autorul este foarte prolific! - candidatura la presedintie - angajament politic esuat! - vizita in Romania de acum doi ani, traducerile excelente ale cartilor sale in limba romana... America Latina, tinuta in sah pe plan economic de mai-marii lumii, isi arata iar forta culturala! 

SI TOTUSI... ISTORIA SE REPETA!

   Inainte de decernarea premiului Nobel pentru literatura au loc lungi dezbateri ultrasecrete. Nimeni nu a aflat ce discuta acolo membrii juriului, dar opera laureatului premiat are, mereu alaturi, si motivatia  juriului de la Academia Suedeza. S-a tot vorbit... pe la colturi cum ca premiul  ar avea importanta geopolitica, ca se face, de fapt, o promovare a valorilor unei culturi, ca de ce cutare scriitor si nu altul, si cate si mai cate! M-am convins  - ca o mare iubitoare de literatura! - ca nu este asa. Premiatul este, intotdeauna, un geniu literar! Punct! Doar cine nu citeste cu sufletul poate marai si stramba din nas si daca cineva face asa mai bine n-ar mai citi! Naghib Mahfuz, scriitor de limba araba, a luat premiul Nobel pentru literatura in 1988 -   din opera lui nu se tradusese nimic atunci la noi - dar dupa ce am citit si  Akhenaton, cel ce salasluieste in adevar , Editura Polirom, m-am convins ca in orice limba ar scrie cineva, geniul nu poate ramane ascuns... In primul rand, personajele iti taie rasuflarea: Nefertiti, Amenhotep al IV-lea, Tutankamon... etc. isi "preumbla" anatomiile - reale! - prin toate paginile romanului, ca si cum ne-am fi "despartit "de ei ieri cu o ultima stangere de mana.  Egiptul antic este recreat minutios si... fara  nici o aparenta emotie:  templele, piramidele, faraonii, preotii, sclavii "defileaza" prin fata noastra ca intr-un film documentar facut de BBC, dar cu personaje reale! Romanul, mic ca... intindere, te acapareaza, te uimeste prin stilul simplu, sec, cu fraze scurte si la obiect.  De-abia la sfarsit, cand incerci sa-ti tragi rasuflarea, te gandesti ca nu ... te-ai gandit cum a ajuns povestitorul in antichitate - ce importanta mai are?!  - ca ce-or fi avut contemporanii cu bietul Akhenaton, pe care in viata fiind, l-au si "clasificat" drept Ereticul sau Cel Nebun . Daca esti atent, iti dai seama ca romanul este o satira la... contemporaneitatea scriitorului, un fel de rasu' - plansu', pentru ca, trebuie sa stim, scriitorului  - reprezentativ pentru lumea araba! -  Naghib Mahfuz , in viata fiind, i s-au interzis doua romane sub acuzatia de  blasfemie. Si cand stii asta, iti dai seama imediat de ce bogatia parfumata de imagini, culori si  personaje din Akhenaton... te-a acaparat: religia viitorului, monoteismul, nu trebuie sa produca fanatism! Suntem toti ai acestui pamant si ai aceluiasi Creator, atunci de ce sa ne uram, de ce sa ne ucidem, de ce si de ce... Si, cum spuneam la inceput, stie juriul de Stockholm ce face si mai ales cum face!!

NIMIC NU ESTE CE PARE A FI - O VORBA MARE!

Cand am vazut aceasta imagine pe site-urile de stiri - toamna anului 2009 - am ramas cu gura cascata: nu era doar o imagine a fenomenului, erau sute, vuiau agentiile de presa, se faceau supozitii din cele mai realiste sau fanteziste: spirala luminoasa de pe cerul Norvegiei aprindea imaginatia a milioane de oameni! Ce sa fie, ce sa fie? Aurora boreala? Nicidecum... au zis metorologii, dupa cercetari minutioase! Fenomen OZN? Bineinteles, sigur au decretat ufologii! Fierbere mare in foate mediile de presa... si apoi tacere... Am uitat si eu, desi sunt pasionata de astfel de stiri si vreau sa nu-mi scape nimic. Superba spirala multicolora, cu irizatii de un verde smarald, insotita de un sunet ce parea nepamantean, ce a aparut si a... a stat pe cerul Norvegiei minute in sir, nu a mai aparut nicaieri, fotografiile cu ea au ramas stocate in pagini de pe net si atat! Mai, sa fie cu palarie... ce o fi fost asta, m-am intrebat atunci? De curand, in muntii Bucegi, s-a intamplat un eveniment la fel de staniu, dar de alta factura - si ceea ce m-a impresionat mult de tot! - foarte tragic: un elicopter militar israelian, care facea antrenamente in muntii Bucegi, s-a facut praf si pulbere lovindu-se in plina zi de o stanca!!?? Urmarea? Toti membrii echipajului si-au pierdut viata... Cand am aflat amanunte despre acest... accident (!?) mi-a venit in minte spirala... Aaaa, de fapt efectul luminos descris mai sus a fost provocat de o racheta militara rusesca "ratacita" in spatiul aerian norvegian si care a facut bine - stia ea ce face! - sa se dezintegreze! Si treaba cu elicopterul din muntii nostri... este tot o abureala mediatica: cum asa, mai fratilor, ne credeti tampiti? Treaba voastra, dar noi nu suntem... tampiti! Ce antrenamente, ce eroare umana, ce vreme nefavorabila? Aiurea! Este vorba de un super aparat de zbor folosit in teatre de lupta cu potential foarte ridicat, "blindat" de aparatura sofisticata, avand la bord oameni exceptional de bine pregatiti, nu? Ca si la spirala luminoasa, intrebarea este: ce cautau aceste aparate de zbor militare acolo unde le-a prins... evenimentul? Ei stiu, adica proprietarii, nu? ca noi de ce sa ne mai punem intrebari desarte...oricum EI ne cred tampiti, dar noi nu suntem... v-am mai spus!

A avea sau nu stea în frunte...

Petre Ispirescu a scris un basm mai altfel decat toate basmele citite de mine: "Doi Feţi cu stea în frunte", citit şi recitit de mine şi la vârsta poveştilor şi mai târziu. Ideea m-a fascinat: într-adevăr, o împărăteasă a născut gemeni cu stea - la propriu!-în frunte! Mare belea pe bieţii copii, pentru că steaua din frunte era, ca orice stea, strălucitoare, vizibilă... şi, bineînţeles, că de la steaua cu pricina li s-a tras tot necazul. Doar că gemenii n-au fost crescuţi de părinţii lor fireşti ci de către nişte oameni simpli care, intuind primejdia, îi purtau pe gemeni cu nişte căciuli pe cap, care să le ascundă semnul cu pricina. Nu are rost să povestesc basmul mai departe, doar că acum trăim nişte vremuri cu susul în jos - ca să nu zic altfel! - în care mulţi dintre noi, aşa pe negândite, pe neaşteptate, când se privesc într-o zi în oglindă cu mai multă atenţie, descoperă plini de încântare că le-a apărut o ... stea în frunte: doar ei văd această stea, doar ei ştiu despre ei că au devenit speciali şi mereu, pe furiş, se privesc încântaţi în oglindă. Pentru că sunt speciali în propriii ochi aleg să facă carieră de vârf: politică (hi, hi, hi!) . Că aleg ei, că aleg alţii pentru ei, că sunt împinşi, că sunt susţinuţi n-are nicio importanţă. Sunt foarte fericiţi acum că trăiesc în palate - Victoriei,Parlamentului, Senatului etc. - care, pe culoare, au oglinzi mari, înrămate în rame masive, în care... "înstelaţii" îşi admiră de câte ori au ocazia semnul din frunte. Eeeeee, săracii de ei nici măcar nu bănuiesc de ce se văd ei cu stea în frunte: pentru că oglinda, mai ales când este de calitate, din cristal, îţi reflectă fidel imaginea, cu lux de amănunte. De fapt, în cazul de faţă, oglinzile le arată Feţilor însemnaţi semnul prostiei, dar ei, săracii, fiind atât de plini de ei, orgolioşi şi încrezuţi. îşi spun că sunt ALEŞI!? Da. Sunt.. .dar nu aleşi: sunt doar SĂRACI CU DUHUL. Orice asemănare cu personaje cunoscute este absolut întâmplătoare, dar oricum, ştim cu toţii, una e să te naşti cu stea în frunte şi alta este să îţi sugerezi ţie însuţi că ai avea... stea în frunte.

INAINTE DE A FI POVESTE!

Imi plac nuntile... pur si simplu! Mi se pare un eveniment un pic magic, un pic emotionant, un pic surprinzator si foarte, dar foarte SPECIAL!! Ca o poveste! Pai cum altfel cand doi oameni aleg sa fie impreuna pentru toata viata si ... vesnicia si toti ceilalti - rude, prieteni, cunostinte - se bucura asa, pe fata!: beau, mananca, danseaza si le sunt alaturi o zi si-o noapte sau chiar trei zile si trei nopti. Cel mai mult imi place ca la o nunta - mai ales una in familie! - te revezi cu persoane pe care nu le-ai mai vazut de..."n" ani sau nu le stii decat dupa nume si care, frumos imbracate si cu ... chef, schimba impresii, pupaturi, strangeri de mana! Dar inainte de... eveniment cate nu se intampla!? Alergaturi dupa toaletele de nunta - nu orice rochie si nu orice costum, firesc! - dintr-o data stii precis ce si cum se asorteaza... in preziua nuntii ti-aduci brusc aminte ca trebuie si incaltari noi - si nu orice fel de incaltaminte, firesc! - tot atunci constati cu stupoare ca butonii pentru camasa sotului sunt desperecheati si habar nu ai cu bijuterii sa porti! Mersul la coafor este cireasa de pe tort, dar trebuie, nu? Si copiii ,care privesc uimiti in jurul lor cum cei mari se-agita si devin de nerecunoscut, si nu se dezlipesc de ... nuntasi topaind in jurul lor plini de veselie... Si mireasa... nu exista mireasa urata, nu-i asa? N-are cum... Cu toate privirile atintite la ea este punctul central al unei nunti, este sarea si piperul petrecerii, este doar ZIUA EI CEA MARE! Acum, scriind aici, am inceput sa ma lamuresc de ce-mi plac nuntile: pentru ca o nunta este, inainte de orice, o taina...

CARTILE SI CODUL GALBEN DE... CALDURA!

Bookfest, eveniment asteptat cu nerabdare, nu m-a dezamagit nici anul acesta, adica 2010... Eh, s-a simtit acut criza asta nenorocita si la standurile editurilor, si la buzunarele noastre, ale iubitorilor de carte, dar direct proportional cu arsita de-afara in pavilionul... cu pricina era o racoare imbietoare si frumos mirositoare ... a carte noua! Si eu si fiica mea stiam precis ce o sa cumparam, asa ca dupa ce ea a gasit "Razboi si pace" de L. N. Tolstoi , intr-o minunata editie a Editurii Art, ne-am linistit si am luat fiecare editura la pigulit... Onor personalului: toata lumea amabila, rabdatoare, "blindata" cu toate informatiile posibile! A fost o jumatate de zi petrecuta intr-o oaza plina de comori... Afara era, oricum, sinistru... Ce 34, ...36,...,...37 de grade cat anuntasera de la meteo? Sa fim seriosi... erau 40 de grade bine-mersi, iar codul galben de caldura s-a transformat in capetele noastre in stele verzi! Dar a meritat!

Criza...viceversa!

N-am mai scris, ca am asa o... greata mare si am asteptat sa-mi treaca, dar cum nu mi-a trecut m-am pus pe treaba! Fac tot posibilul sa nu "scap" stirile zilnice ca sa vad ce mai "coc" astia care ne guverneaza, ce le mai debiteaza mintile alea ratacite pe coclauri straine de tarisoara asta si, mai ales, ce mai hoatarasc! Concluzia: a fost, este si va fi criza... economica. Nu a fost si nu este criza noastra: este venita de la altii, de la aia bogati si care joaca omenirea pe degete, adica de la bancheri. Aha, pana aici e bine, am inteles... Si intrand bancile in criza de bani (sic!) a intrat si capitalismul mondial - vai, nu-mi vine sa cred, ce expresie de "Capitalul"lui Karl Max, am folosit!! - in colaps, nemaiavand aer nici de o respiratie... Doar marea si misterioasa China nu a vrut sa stie de criza, ca n-a interesat-o acest aspect marunt, fiind mult prea ocupata ba cu o Olimpiada de Vara, ba sa imprumute cu niste bani - multi! - Statele Unite, ca sa nu-si scoata America tezaurul la mezat, ba cu industrializarea - nefortata, bineinteles! - Hong Kong-ului, ca l-a preluat cam lesinat si anemic dupa 100 de ani de folosinta anglo-saxona! Cu treburi d-astea marunte se ocupa China si n-are timp de... crize. Dar am luat-o zdravan pe aratura, sa ma intorc pe plaiurile mioritice, la oile noastre... Criza mare, foame mare, hotii cat cuprinde, hahalere politice alese pe spranceana, dar nu in tara ci... pe-afara, minciuni si promisiuni de-a valma si....gata, au ajuns la fundul sacului! Nu mai au ce fura, nu mai au de unde imprumuta, asa ca s-au pus cu biruri si cu taieri din salarii si pensii pe buzunarul bietului roman: ca in 1933 cand se practicau - de alte hahalere politice!! - acele curbe de sacrificiu!! -asa, sa ne intre o data in cap ca nu se face capitalismul cum vrem noi, ca daca e democratie, nu este si pentru catei - of, of, fabula aceea ce actuala este!! - si mucles, ce atatea mitiguri, proteste, maraieli si nemultumiri? Oricum ,romanul mananca mult, bea mult, vrea prea mult, gata cu joaca: sa manance fiecare ce are, sa bea multa apa, nu aia, nu ailalta ca toate au E-uri si murim greu, ca repede ar vrea ei, dar nu se poate... Nu mor caii cand vor cainii... Fructe, legume chestii.. socoteli..., daca avem in... gradina, daca nu din plastic... din sticla, le punem frumos in fructiera, ca pe vremuri, le stergem de praf, ne uitam la ele si-nghitim in sec! Aaaa, care vremuri? Alea cand aveam bani da' n-aveam ce sa cumparam ca era ... criza. Acum e ... viceversa!

Din lipsa de timp...

De cand eram copil am fost fascinata de ceasuri: le studiam cu mare atentie si grija stiind, instinctiv, ca daca umblu la mecanismul lor le stric. Cand linistea casei se impletea cu tic-tac-ul grav al pendulei, ma simteam mai linistita, mai cuminte si... mai copil! A venit apoi vremea sa port ceasuri de mana; nebunie curata: le schimbam ca pe batiste si daca primeam cadou un ceas il ascundeam si de mine... Pe cele mai indragite le-am daruit fiicei mele cu sentimentul ca sunt in siguranta absoluta. Mi-a fost dat sa traiesc - ca fiecare dintre noi - si bune si rele, ca de' asa este viata! Dar se tot vehiculeaza o teorie, o presupunere, o tampenie, cred: ca in 2012 timpul nu va mai fi... Aha, asa deci? Si daca, totusi, eu imi intorc ceasurile mele, apoi si pendula normal ca ele isi vor susura tic-tac-ul ... nu? Ca doar nu vor merge cu aratatoarele invers?

Zgomotul si maneaua...

Muzica este o arta, stim cu totii - e, nu chiar toti, dar asta este alta poveste! - si ca orice arta, ca sa o "gusti" trebuie sa ai ceva cunostinte despre ea sau pur si simplu sa-ti formezi gustul... Cum? Ascultand cate ceva din toate genurile de muzica sau daca nu se poate sau nu vrei sa faci asta, trebuie sa simti muzica. Este vorba deci despre fiecare, in propria intimitate, sa asculte ce-i place, nu? Toate bune si frumoase, cam evaziva introducerea si urias domeniul... Ideea este ca acum se poarta urmatorul scenariu: cu cat ceea ce asculta fiecare este de mai proasta calitate, cu atat persoana respectiva vrea cu orice pret sa-i agreseze audio ceilalti. N-ai nici un chef sa auzi manele? N-ai cum: zumzaie peste tot din telefoane tinute la vedere, prin tramvaie, pe strada, din masini prin geamurile lasate ostentativ in jos... Vrei liniste? De ce-ti trebuie liniste? Nu-ti place? Nu conteaza... Proasta-crestere, badarania, jegul de pe creiere s-au asternut si aici, pe sublimul - prin definitie! - muzicii..

...Despre trafic GREU!

Vineri, 23 aprilie, ora 15.30; locul: Bucuresti; scopul: trebuia sa ajungem, neaparat, la un restaurant din Pantelimon, dar din zona Arcului de Triumf, musai cu autoturismul propriu, si nu oricum, ci tot familionul - adica fiecare familie cu masina din dotare! Toti gatiti, aranjati - barbatii la costum si cravata si femeile cu "alea bune!!" - ne-am sfatuit, am trasat planuri, ca la razboi!? - si... la drum! Eu, personal, am luat preventiv - ce bine am facut! - o pastila pentru durere de cap, am tras aer in piept si am sperat ca va fi bine... A fost, dar de cosmar, pentru ca de la Primaria Sectorului 1 (care acum s-a mutat din motive de reparatii dupa incendiul de acum un an) si pana in cartierul Pantelimon, zona Piata Delfinului, am facut cu autoturismul doua ore si ceva! Nu pentru ca nu ar fi mers masina bine, nu pentru am fi ramas fara benzina si am fi luat-o pe jos, nu pentru ca n-am fi stiut pe unde sa o luam, nici gand de asa ceva... Pur si simplu, am parcurs drumul acesta bara la bara, intr-un trafic auto haotic si infernal... Ce sa le mai arati rudelor frumusetile - care ? - Capitalei, ce sa mai tragi undeva pe dreapta (sa-ti cumperi o apa plata, un pachet de tigari, ceva acolo, care iti trebuie, nu?) - care dreapta, ca multi soferi din Bucuresti incurca inainte cu inapoi, ce sa mai zic de dreapta cu stanga? - ce sa mai ai drum intins cu masina... Multi, foarte multi soferi cred ca nu au carnet de conducere, altii sunt nesimtiti din nastere, altii - sigur, fara sa exagerez! - sunt fosti pacienti ai vreunui spital de nebuni, altii sunt analfabeti pentru ca nu stiu sa respecte indicatoarele auto si cei mai multi sufera de daltonism! In doua ore si ceva nu am vazut nicaieri, de parca intrasera in pamant, nici un echipaj de politie care sa fluidizeze traficul (sic!) sau sa-i amendeze pe nesimtiti! Pentru ca asta se petrece pe strazile si bulevardele iubitului nostru Bucuresti: nesimtitii trec de-a valma peste liniile de tramvai: tot ei, nesimtitii, iti taie campul vizual si se baga in fata, ca asa vor ei ca le-au cumparat printii lor sau matusile Tamara (mai stii?!) strazile Bucurestiului sau incep sa te injure prin geamul masinilor - de obicei marci germane d-alea "grele'' sau jeep-uri care ocupa doua benzi - de toate rudele apropiate si colaterale, ca daca esti singur pe lume chiar te simti bine ca ai si tu ceva! Urat, murdar, bramburit si jalnic a ajuns orasul acesta care, eheee, odata, de muuuult de tot, in secolul trecut, al XX-lea, era numit Micul Paris... Sa nu uit... am ajuns unde trebuia sa ajungem, obositi, nervosi, cheauni, terminati... Noroc ca a fost la restaurant o petrecere pe cinste si ne-am intors acasa noaptea, dar orasul tot asa era: haotic, bramburit, murdar... doar ca unele masini treceau, bine-mersi!, si pe culoarea rosie a semaforului. Nu mai spun cine le conduceau si ce fel de masini erau...Tot ei!

... FARA TITLU

Se poate, referitor la ce-am scris mai inainte, sa pastram in TOATE, un echilibru, nu-i asa?

...Despre ECHILIBRU

"Trebuie sa ne ducem fiecare propria noastra viata, fara egoism si fara sa-i socotim pe ceilalti numai niste mijloace, dar totodata fara sa ne tagaduim cu totul pe noi insine, sa ducem o viata de sine statatoare si potrivita firii noastre, cu un echilibru rational intre indatoririle fata de altii si indatoririle fata de noi" - Thomas Mann - sau, mai simplu spus, cum sa faci sa nu-ti rupi gatul, sa nu cazi in cap, sa nu calci stramb, sa nu dai mereu cu bata in balta etc., etc., si, mai ales (atentie, aici e aici!) sa nu dai cu barda in Dumnezeu!! De fapt, toata viata asta facem: facem orice, dar nu facem mai nimic pentru... cum sa faci sa nu... Si caderea este iminenta - pentru ca nu mai avem echilibru, evident! - dar cati dintre noi ne dam seama de asta?

...Si civilii se impusca, nu-i asa?

La una din rarele stiri externe de ieri de la tv. - de ce sa nu ne bombardeze canalele de stiri cu niste crime autohtone, ca sa ne injuram de neam si origini crezand cu sfintenie ca noi, romanii, suntem cei mai rai , cei mai naspa, cei mai grasi si cei mai urati?! - am urmarit cu stupoare cum niste hahalere de soldati americani (dintr-un elicopter, cred!) impuscau ca pe iepuri niste civili irakieni... Mi-am zis ca este o punere in scena foarte reusita, refuzand sa cred ca ceea ce vad este adevarat! Dar apoi scenele au fost redifuzate si, da, era ADEVARAT... Intre timp, ca sa se dea culoare unei "munci" atat de pasionante si, in mod sigur, de rutina, cei cu mitraliera se mai intrebau intre ei: "Si p-astia, da? Ia uite-i cum se ascund!". Nu era destul ca de la ei vad copiii nostri niste filme de o violenta iesita din comun, nu e destul ca ei, acolo la ei, cand au ceva de "rezolvat" se impusca pe rupte, cu ce apuca - prin campusuri universitare, pe autostrazi, prin birouri sau mai stiu eu pe unde - pentru ca acolo este democratie si dreptul sfant al libertatii se respecta cu religiozitate, nu-i asa? Soldatii americani (celebrii soldati americani, nu!!!?) dupa ce ca nu prea stiu ei precis pe unde se afla - e firesc, geografia este foarte grea! - fac, astazi, in anul 2010 al secolului al XXI -lea, exercitii de tir pe tinte vii in vazul lumii intregi... Nu ca n-ar mai fi facut asa ceva pe unde au fost si, mai ales, pe unde sunt, dar sa si filmezi crimele si apoi sa le postezi sa vada toata omenirea... Parca mai face cineva asa, nu? Isaac Asimov, genial scriitor S.F., - nici macar el nu si-ar fi imaginat asa ceva! - spunea despre violenta: "Violenta este ultimul refugiu al incompetentei" si asta, probabil, pentru ca nu era american nici prin origine nici prin nastere.

Lumina din Lumina lina...

"Iubind - ne-ncredintam ca suntem. Cand iubim,/oricat de-adanca noapte-ar fi/suntem zi,/suntem in Tine Elohim./Sub lumile de aur ale serii/Tu vezi-ne cutreierand livezile./Umblam prin Marea Saptamana/gand cu gand si mana-n mana./Si cum am vrea sa Te slavim/pentru iubirea ce ne-o-ngadui, Elohim!/Dar numai rana a tacerii/este cuvantul, ce-l rostim." - Psalm de Lucian Blaga

De INVIERE...

Mai este putin si vom sarbatori cu totii Invierea Mantuitorului... Primavara ne va parea mai frumoasa, cerul mai adanc si oamenii mai buni: "De vei avea aur in sufletul tau, in licariri de aur va straluci tot ce porneste de la tine" dupa cum bine spunea Nicolae Iorga, dar - mereu apare acest dar, ca altfel cum ne vom pune noua atatea intrebari... - cine poate aduna doar aur in suflet? Poate incercam, totusi! Si sa ne rugam mereu: "Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit cu mine insumi!", asa cum facea probabil cel ce a scris aceste cuvinte, Lucian Blaga, Lacrima poeziei romanesti, cel nascut in Lancram... SPERANTA, PACEA SI DRAGOSTEA sa le avem in suflete si primavara aceasta ne va parea mai frumoasa, cerul mai adanc si oamenii mai buni!

Ziua Cucului

La Slanic au inflorit cornii, ieri a fost Buna Vestire, sau cum se zice la noi, in Prahova, Ziua Cucului! Poimaine sunt Floriile, maine noapte se trece la ora de vara... Cum adica "si ce-i cu asta?"... Cei care sunt citadini pot spune asa ceva, pentru ca noi, ceilalti, care am mai fost pe "la tara", simtim altfel venirea primaverii, percem altfel schimbarea anotimpurilor si, chiar asa, de ce sa nu ma bucur?

...De drag de Bucuresti!

Am terminat de citit, de curand, "Viata incepe vineri" de Ioana Parvulescu. I-a venit "randul" cam tarziu, deoarece am cumparat cartea de la Gaudeamus, toamna trecuta. Mi-a parut tare rau ca nu am mai avut timp sa stau la coada imensa pentru autograf, mai ales ca tot ce scrie, saptamanal, Ioana Parvulescu citesc in Romania literara. Este un roman captivant, care reuseste sa reinvie viata Bucurestiului de la sarsitul secolului al XIX-lea. Personajele pitoresti si, mai ales, viata recreata a Capitalei de altadata m-au captivat de la primele pagini... Sunt, oricum, un fan declarat al Bucurestiului vechi - ala care mai este, ca ce nu s-a distrus in 50 de ani de comunism se macina acum, temeinic si sarguincios! - si de cate ori am ocazia ma plimb prin locurile "mele". Asa am facut si asta-vara: din Cismigiu am luat-o 'in sus" pe Brezoianu spre Sarindar, ca sa ocolesc B-dul Elisabeta , care este o ruina, ca-ti vine sa spargi cu pietre geamurile Primariei Capitalei, doar-doar se vor trezi stimatii edili din somnul lor adanc, adanc... Si ocolind o ruina, am dat de altele, exact de cladirile despre care scrie Ioana Parvulescu in carte: fostul sediu al gazetei Universul, al Adevarului etc., splendori arhitectonice lasate in paragina, asa, intr-o mare si distrugatoare dusmanie pe tot ce a fost deosebit candva in orasul asta napastuit... Mirosea a mucegai si a statut, tipenie de om pe ditamai strada, parca fusese bombardament si eu nu stiam unde ma mai aflu... De-abia asteptam sa ajung la Capsa sa-i arat surorii mele ceva-ceva , totusi, ca de daramaturi ni se luase! Splendida cladire a palatului Cercului Militar National m-a scos din... depresie, ca nici Capsa nu mai este ce era: acum este rece, impersonala si mai bine o ocolesti decat sa intri! Ce cataif mancam in copilaria mea la Capsa si ce frumusete de umbrelute erau afara, numai bune de racorit in verile toride... S-a ales praful si de amintirile frumoase, si de locurile "mele", care raman din ce in ce mai putine...

Bine ca s-au dus...

"S-au dus zilele Babei si noptile vegherii/Campia scoate aburi, pe umedul pamant/Se-ntind carari uscate de-al primaverii vant" - Sfarsitul iernei, V. Alecsandri

... Despre EDUCATIE

In postarea anterioara - lunga cat o zi de post - am lasat spatii libere sa poata fi usor de citit - poate da peste ea vreun ministru d-asta de-al nostru foarte destept...

Motto: "Natura ne aseamana. Educatia ne deosebeste" - Confucius ... asa spunea unul din cei mai mari filozofi ai lumii, cunoscut mai ales ca un mare invatat si dascal, la a carui scoala au invatat - se spune - peste 3000 de elevi. Si de peste 2500 de ani incoace, invataturile lui Kong Fu Zi au strabatut sutele de ani ca un fascicul laser, luminand toate domeniile cunoasterii: filosofia, literatura, matematica, strategia militara etc. De ce si, mai ales, cum? Simplu: educatia o dobandesti prin invatatura... daca are cine sa te invete, asta este clar! Si cine trebuie sa te invete? Simplu: parintii, educatorii, invatatorii, profesorii... etc., adica intelegeti voi ce vreau sa zic, TOTI CEI DE DINAINTE TREBUIE SA-I FIE UNUI COPIL SI DASCALI! Ce fac cei care conduc - vremelnic! - o natie ca sa-i distruga viitorul? Dau cu ce este mai rau in copii? Nuuu, cum sa faca asa ceva... ei sunt destepti - apropo, nu exista politicieni prosti, ei fac pe prostii! - au c.v.-uri beton, pe la n universitati celebre, ca ministrul Educatiei, Funeriu! Asa... deci nu dai in copii, dai cu ce TREBUIE in DASCALI, ca sa-i distrugi, sa-i zapacesti si sa-i faci sa nu le mai fie aminte sa-i invete pe copii nici cat face 1+1... Si ce trebuie ca sa-i termini pe DASCALI? Eeee... cateva legi proaste facute de ministri destepti scoliti in n tari, cateva mii de concedieri ordonate de aceiasi ministri super-destepti, niste vorbe aruncate aiurea - pe la scolile alea ei au invatat bine si psihologie aplicata! - ca sa-i umilesti rau de tot pe DASCALI si sa nu mai ridice nici unul capul... Dupa toate acestea, urmeaza lovitura de gratie: nu ii mai platesti, asa ca sa se invete minte DASCALII SA NU-I MAI INVETE PE COPII ca 1+1 =2, sa-i invete sa se uite pe net ca poate, cine stie?, 1+1=3... si, tot asa, de ce-ar mai avea copiii nevoie de DASCALI in plina era a informatizarii?! Ca unii copii stau la Cuca Macaii sau in cine stie ce asezare, din cine stie ce Turtudau, si NU AU net... sau ca n-au vazut in viata lor un calculator, nu are de unde sa stie d-l Funeriu, pentru ca nu a fost logat la acest site la acele n universitati celebre pe care le-a frecventat, nu? Si daca intre timp afla - ca este foarte, foarte destept! - nu o sa creada... De ce nu o sa creada? Pentru ca este foaooooaaarte inteligent si pana se va demonstra stiintific- este cercetator! - toti cei care NU au net vor avea laptop!! Concluzia: daca vrei sa distrugi viitorul cuiva, sa faci din el un salbatic si un vai steaua lui, il termini pe dascalul lui si omori doi iepuri dintr-o data... Apoi iti continui studiile in n tari la n universitati ca sa vezi daca ai facut bine...

Motto: "Cei care comploteaza distrugerea altora deseori pier in incercare" - Thomas Moore- supranumit bardul Irlandei si "Fie ca acoperisul sa nu se prabuseasca pe tine si prietenii sa nu te abandoneze" - proverb irlandez

... De Sfantul Patrick

Astazi este Sfantul Patrick - ocrotitorul Irlandei - si, bineinteles, Ziua nationala a Irlandei. Nu ca ar fi trecut neobservata aceasta zi, nicidecum, dar pentru ca un blog este - de ce nu? - un prieten cu care impartasesti si bune si rele, trebuie sa spun ca de 17 martie mi-a placut si imi place sa ma gandesc la tot ce este irlandez. De ce? Simplu: totul mi se "trage" de cand l-am descoperit pe James Joyce, de cand am citit "Pe aripile vantului", de cand nu mi-a scapat nici un film cu Peter O'Toole si mai ales de cand le-am citit istoria chinuita... Dar ce sa ma justific atat ca-mi place Irlanda? Nu are rost ca nu m-as mai opri... Daca as avea posibilitatea sa traiesc pe alte coordonate, acolo as vrea sa traiesc! Altceva ma uluieste acum; dintr-un popor sarac, zburatacit in toate colturile lumii, au rasarit mereu genii in toate domeniile. Irlandezii au dus cu ei peste tot obiceiurile, cultura si miturile lor, fara sa ceara autonomie locala (hi, hi!). Americanii au sarbatori si ceremonii irlandeze si spun ca sunt ale lor... Dar nu asta vreau sa spun aici... Doar ca intre timp, intre ani si de vreo doua secole, printre valuri de emigrari, mai cu o mica rascoala, mai cu un razboi civil, priviti chioras de vecini, care le-au ciuntit din insula lor cat au vrut (stim noi cine!?), Irlanda este acum nu doar Insula de smarald a batranei Europe, ci ocupa cu mandria specifica locul patru in lume la PIB. Este in top la toate clasamentele! De unde atata vigoare si tenacitate la un popor atat de mic? Simplu... cand se supara un irlandez se schimba fata lumii! Asa ca mai bine sa-i iubim, sa-i admiram si sa invatam de la ei miracolul supravietuirii. Sau a inceput sa ne placa sa vietuim cocosati de greutati si cu capul plecat? Se poate cadea in genunchi...

...DE ZIUA FIICEI MELE (de trei ori trei!)

Motto: "Copilul este o oglinda care te ameteste putin. Sau ca o ferestra. Totdeauna copilul te intimideaza ca si cand stie el ce stie. Nu te inseli, pentru ca spiritul lui este puternic, inainte ca tu sa i-l pipernicesti." - Antoine de Saint Exupery - sau , zic eu, cu toata convingerea si fara teama de a gresi, ca din dragoste pentru copiii nostri trebuie sa-i iubim neconditionat. Cine are sa-i traiasca, cine nu... sa-si faca rost, ca altfel se-nvata prost! Adica sa traiesti asa, fara nici o grija, fara nici o emotie, fara nopti nedormite si, odata te pomenesti ca, fara... viitor! Ca asa este, cu fiecare copil mai traim odata: facem scoala inca odata, dam examene inca odata si totul inca odata! Cu fiica mea in brate, cand era bebel, m-am impacat cu Dumnezeu, am redevenit om, am invatat ce este dragostea adevarata, am pasit impreuna prin viata, ne-am certat, ne-am impacat, am invatat lucruri noi, am pierdut, am castigat... eu am castigat... dreptul de a avea viitor ! Si pentru ca astazi este ziua ei sa bem, chiar simbolic, ca e buna oricum!, o bere neagra... irlandeza!! La multi ani Luli si sa ne traiesti!

...De 8 Martie

De ziua MAMEI, A FEMEII, ce se poate spune ca sa fie cat mai convingator si mai deosebit? Eu am demult convingerea ca daca femeile ar fi avut posibilitatea sa sparga toate barierele sociale, politice, religioase si de tot felul - of, si cate si mai cate!! - alta ar fi fost istoria omenirii. Dar au fost mult prea ocupate: sa nasca si sa creasca copii, sa-si infrumuseteze casa, gradina si pe ele, sa-si induioseze si sa-si indulceasca viata... Si din cand in cand sa planga... "Nici nu-mi amintesc de ce plangeai/Poate doar asa, de tristetea amurgurilor,/ ori poate de drag/si de blandete./Nu-mi amintesc de ce plangeai." - Cantec de dor - de Nichita Stanescu

..DE TREI A TREIA!

La noi, norocos este trifoiul cu patru foi, la irlandezi cel cu trei... Pentru ca astazi este ziua mea si am o slabiciune pentru cifra trei si mai ales PENTRU 3.3=9 - ZIUA FIICEI MELE!! - TOT IN LUNA a III-a, ca sa nu mai spun acum (o sa scriu pe 17, tot luna aceasta, de Sfantul Patrick!!) ca tot ce tine de Irlanda ma fascineaza! Imi urez, deci, asa: nepoti; copiii mei sa fie sanatosi si mereu aproape de mine ca si pana acum; prietenii, rudele, cunostintele si dusmanii sa fie bine sanatosi ca sa ne vedem si revedem in liniste si pace!

...DESPRE DARURI

Alatur doua simboluri ale Japoniei, pentru ca ceea ce-am scris despre darul primit sa aiba incarcatura emotionala pe care am simtit-o eu aseara!!

Am primit ieri de la copiii mei un dar regesc: un bonsai! Cu mica minune pe masa, ziua de 1 Martie a devenit si ziua lui - are deja un nume, "vorbim", cunoastem impreuna noul mediu de viata!- dar, mai ales, ziua darurilor magice! Ma gandisem toata ziua la simbolurile Orientului Indepartat, la aranjamentele lor florale si la cata incarcatura de mister are aceasta lume pentru noi, bietii europeni... Copacelul delicat, discret si - cum altfel?! - plin de taine, mi-a adus primavara in casa si in suflet! Cu ochii la ideograma de alaturi (care inseamna bonsai), ma inclin si va spun dragii mei copii: Domo arigato gozaimasu! - adica - multumesc foarte mult!!!

Motto: "La fiecare stranut al primaverii apare o noua floare" - Victor Hugo

Motto: "Istoria lumii cugeta - desi incet, insa sigur si just" - Mihai Eminescu

EFECTUL DE BUMERANG

Cand am aflat ca dupa vizita in Romania va tine o conferinta de presa la Ateneu, am luat "Ma numesc Rosu" de acasa - nu-l citisem inca! - si la ora 18.00 fix eram deja in sala. Holul impozant al Ateneului era plin de afise uriase in care se titra "Orhan Pamuk - invitatul Editurii Curtea Veche..." sau "Orhan Pamuk in Romania...". Splendida sala a Ateneului Roman era deja plina, ne uitam toti hipnotizati pe scena, unde, cu o punctualitate specific germana, a aparut laureatul Premiului Nobel pentru literatura din 2006, scriitorul turc Orhan Pamuk. Foarte mandru de originile sale, vorbind despre biografia sa, a trecut deosebit de elegant peste faptul ca traieste, de fapt, in exil in Austria. Cu cativa ani inainte de a deveni "nobelist", ca scriitor si ziarist vorbise si scrisese despre genocidul din anul 1915, cand milioane de armeni au fost ucisi cu bestialitate de armata turca intr-o incursiune de "epurare" in Armenia. Astfel, autoritatile turcesti l-au exilat pe Orhan Pamuk: ceea spunea nu convenea, se pare, nimanui! In fine, ce sa o mai lungesc, am autograful scriitorului pe uluitorul roman "Ma numesc Rosu"! Acum citesc "Fortareata alba" si, dintr-una intr-alta, mi-am amintit azi ca despre genocidul armenilor am citit, in tinerete, un roman al carui subiect nu l-am uitat niciodata: "40 de zile de pe Musa Dagh" de Franz Werfel. Atunci de ce un om atat de valoros ca Orhan Pamuk, care in scrierile sale a "reinviat" istoria Turciei, dand culoare, farmec si mult mister locurilor, personajelor si evenimentelor din cartile sale, a fost declarat indezirabil si fortat sa plece in exil? Ma intreb si eu, asa, ca prostu'-n targ, ca despre armenii ucisi in pogromul din1915 eu citisem acum 40 de ani?!?! Un episod istoric oribil, gratuit si de neinteles se intoarce impotriva unui geniu al literaturii dupa 80 de ani! Mai exista insa si efectul de bumerang, nu?

AN EDUCATION...

Am vazut - de curand - AN EDUCATION, un film extraordinar, cu trei nominalizari la Oscar. In avalansa de filme super tehnologizate - gen AVATAR - cu efecte speciale care te lasa masca( si de la vizionarea caruia iesi nauc, de parca ai fost in alta lume!), sau cele in care violenta a ajuns deja un concept, AN EDUCATION este altceva... Cu un subiect simplu, delicat si cu o frumusete plina de bun-simt a imaginilor, filmul impresioneaza prin subiect: in Anglia anilor '60, o pustoaica de 16 ani (Jenny - interpretata memorabil de Carey Mulligan!!) incearca sa evadeze din atmosfera ultra-conservatoare creata de scoala si parinti. Desteapta, intuitiva si foarte sensibila, Jenny cade, totusi, in plasa unui escroc sentimental: vrea sa renunte la visul ei si al familiei: acela de a deveni studenta la Oxford. Dar (aici e aici!) educatia primita pana la 16 ani isi spune cuvantul: isi da seama ca lumea pe care i-a aratat-o David este imorala, frustranta si iluzorie; isi aduna fortele si... devine studenta! Isi da seama - aceasta este ideea filmului - ca educatia, chiar si foarte conservatoare, nu are de-a face cu imoralitatea, promiscuitatea si, mai ales, cu lipsa de responsalilitate. Oricine isi poate gasi propria cale spre fericire daca se bazeaza pe invatatura si, bineinteles, pe educatie. Un film deosebit, neasteptat de educativ, facut cu mijloace putine, dar care ar fi nemaipomenit de bine sa ne dea de gandit. Traim - stim cu totii! - intr-o lume imorala, frustranta si plina de iluzii... Aaa, nu ca as fi uitat: o Emma Thompson - in rolul directoarei scolii - ne neuitat, ca in toate rolurile ei. Si nota bene - poate va capata magna cum laudae la decernarea Oscarurilor! - pentru Lone Scherfiq, a carui maiestrie regizorala si-a pus amprenta pe acest film- bijuterie...

Motto: Nu-ti imprastia prosteste sufletul, nu-ti risipi niciodata in mod inutil forta creatoare si viata" - cugetare tibetana

Imi plac felinele mari. Nu stiu ce as face daca m-as afla - prin absurd!? - fata in fata cu o asemenea splendoare de animal, dar le consider o minune a naturii... La gradina zoologica sunt demne de plans: cum sa tii in cusca un maestru al vanatorii, sa te si uiti la el cu teama, zicandu-ti in gand:"Bine ca este el dincolo de gratii!"... Dar noi, oamenii, in relatia cu "bruma" de animale salbatice ce au mai ramas pe Terra, suntem inconstienti si salbatici. Felinele, cu maretia si nobletea infatisarii lor sunt, bineinteles ,- cum altfel? - pe cale de disparitie... De ce spun asta? Pentru ca omul asta a facut: a distrus cu buna-stiinta tot ce a fost si este nobil, maret si deosebit din lumea lui, a animalelor, a plantelor. Astia suntem...

VORBE...

Exista acum o "moda" in folosirea limbii romane... Ascult, vad si raman masca! Vorbirea afectata, in care vocalele se lungesc la infinit, indica faptul ca vorbitorul e bucurestean. Urmeaza apoi, dupa orice propozitie simpla, interogatia STII? In sinea ta, tu zici ca, normal, STII! Dar cand asta se repeta la infinit si la urma iti tranteste un occchei (ok!), ce sa mai zici... Explicatia - asa-zisa!! - se incheie cu gruparea - foarte la "moda": ceva de genul... Mai, ce au astia in cap... tarate? Daca imiti niste ticuri verbale venite direct din engleza americana - ca sa dovedesti ca stii si tu, eventual, ceva! - ceva de genul... este o mare porcarie!!! De parca nu simte oricine ca esti bucurestean dupa comportament: nepoliticos, zmucit, rautacios si mai ales cu nasul la 2000 de metri sus! Trebuie sa te izmenesti folosind si niste expresii improprii limbii romane, atat de frumoasa si plastica? Dar ce sa le faci? Eventual sa le razi in nas - ala pe care si-l poarta pe la 2000 de metri inaltime, daca nu cumva intre timp nu se gainateaza vreo pasare calatoare pe el... sau ca sa fiu la "moda": ceva de genul...

PRIETENI AI NOSTRI...

Eee? Doua specii de prieteni ai omului... Un sarut prompt al delfinului si raspunsul uluitor al cainelui. Meritam oare noi, oamenii, sa ne numim prieteni ai lor? Sa ne gandim...