... De Sfantul Patrick

Astazi este Sfantul Patrick - ocrotitorul Irlandei - si, bineinteles, Ziua nationala a Irlandei. Nu ca ar fi trecut neobservata aceasta zi, nicidecum, dar pentru ca un blog este - de ce nu? - un prieten cu care impartasesti si bune si rele, trebuie sa spun ca de 17 martie mi-a placut si imi place sa ma gandesc la tot ce este irlandez. De ce? Simplu: totul mi se "trage" de cand l-am descoperit pe James Joyce, de cand am citit "Pe aripile vantului", de cand nu mi-a scapat nici un film cu Peter O'Toole si mai ales de cand le-am citit istoria chinuita... Dar ce sa ma justific atat ca-mi place Irlanda? Nu are rost ca nu m-as mai opri... Daca as avea posibilitatea sa traiesc pe alte coordonate, acolo as vrea sa traiesc! Altceva ma uluieste acum; dintr-un popor sarac, zburatacit in toate colturile lumii, au rasarit mereu genii in toate domeniile. Irlandezii au dus cu ei peste tot obiceiurile, cultura si miturile lor, fara sa ceara autonomie locala (hi, hi!). Americanii au sarbatori si ceremonii irlandeze si spun ca sunt ale lor... Dar nu asta vreau sa spun aici... Doar ca intre timp, intre ani si de vreo doua secole, printre valuri de emigrari, mai cu o mica rascoala, mai cu un razboi civil, priviti chioras de vecini, care le-au ciuntit din insula lor cat au vrut (stim noi cine!?), Irlanda este acum nu doar Insula de smarald a batranei Europe, ci ocupa cu mandria specifica locul patru in lume la PIB. Este in top la toate clasamentele! De unde atata vigoare si tenacitate la un popor atat de mic? Simplu... cand se supara un irlandez se schimba fata lumii! Asa ca mai bine sa-i iubim, sa-i admiram si sa invatam de la ei miracolul supravietuirii. Sau a inceput sa ne placa sa vietuim cocosati de greutati si cu capul plecat? Se poate cadea in genunchi...