Din lipsa de timp...

De cand eram copil am fost fascinata de ceasuri: le studiam cu mare atentie si grija stiind, instinctiv, ca daca umblu la mecanismul lor le stric. Cand linistea casei se impletea cu tic-tac-ul grav al pendulei, ma simteam mai linistita, mai cuminte si... mai copil! A venit apoi vremea sa port ceasuri de mana; nebunie curata: le schimbam ca pe batiste si daca primeam cadou un ceas il ascundeam si de mine... Pe cele mai indragite le-am daruit fiicei mele cu sentimentul ca sunt in siguranta absoluta. Mi-a fost dat sa traiesc - ca fiecare dintre noi - si bune si rele, ca de' asa este viata! Dar se tot vehiculeaza o teorie, o presupunere, o tampenie, cred: ca in 2012 timpul nu va mai fi... Aha, asa deci? Si daca, totusi, eu imi intorc ceasurile mele, apoi si pendula normal ca ele isi vor susura tic-tac-ul ... nu? Ca doar nu vor merge cu aratatoarele invers?

Zgomotul si maneaua...

Muzica este o arta, stim cu totii - e, nu chiar toti, dar asta este alta poveste! - si ca orice arta, ca sa o "gusti" trebuie sa ai ceva cunostinte despre ea sau pur si simplu sa-ti formezi gustul... Cum? Ascultand cate ceva din toate genurile de muzica sau daca nu se poate sau nu vrei sa faci asta, trebuie sa simti muzica. Este vorba deci despre fiecare, in propria intimitate, sa asculte ce-i place, nu? Toate bune si frumoase, cam evaziva introducerea si urias domeniul... Ideea este ca acum se poarta urmatorul scenariu: cu cat ceea ce asculta fiecare este de mai proasta calitate, cu atat persoana respectiva vrea cu orice pret sa-i agreseze audio ceilalti. N-ai nici un chef sa auzi manele? N-ai cum: zumzaie peste tot din telefoane tinute la vedere, prin tramvaie, pe strada, din masini prin geamurile lasate ostentativ in jos... Vrei liniste? De ce-ti trebuie liniste? Nu-ti place? Nu conteaza... Proasta-crestere, badarania, jegul de pe creiere s-au asternut si aici, pe sublimul - prin definitie! - muzicii..

...Despre trafic GREU!

Vineri, 23 aprilie, ora 15.30; locul: Bucuresti; scopul: trebuia sa ajungem, neaparat, la un restaurant din Pantelimon, dar din zona Arcului de Triumf, musai cu autoturismul propriu, si nu oricum, ci tot familionul - adica fiecare familie cu masina din dotare! Toti gatiti, aranjati - barbatii la costum si cravata si femeile cu "alea bune!!" - ne-am sfatuit, am trasat planuri, ca la razboi!? - si... la drum! Eu, personal, am luat preventiv - ce bine am facut! - o pastila pentru durere de cap, am tras aer in piept si am sperat ca va fi bine... A fost, dar de cosmar, pentru ca de la Primaria Sectorului 1 (care acum s-a mutat din motive de reparatii dupa incendiul de acum un an) si pana in cartierul Pantelimon, zona Piata Delfinului, am facut cu autoturismul doua ore si ceva! Nu pentru ca nu ar fi mers masina bine, nu pentru am fi ramas fara benzina si am fi luat-o pe jos, nu pentru ca n-am fi stiut pe unde sa o luam, nici gand de asa ceva... Pur si simplu, am parcurs drumul acesta bara la bara, intr-un trafic auto haotic si infernal... Ce sa le mai arati rudelor frumusetile - care ? - Capitalei, ce sa mai tragi undeva pe dreapta (sa-ti cumperi o apa plata, un pachet de tigari, ceva acolo, care iti trebuie, nu?) - care dreapta, ca multi soferi din Bucuresti incurca inainte cu inapoi, ce sa mai zic de dreapta cu stanga? - ce sa mai ai drum intins cu masina... Multi, foarte multi soferi cred ca nu au carnet de conducere, altii sunt nesimtiti din nastere, altii - sigur, fara sa exagerez! - sunt fosti pacienti ai vreunui spital de nebuni, altii sunt analfabeti pentru ca nu stiu sa respecte indicatoarele auto si cei mai multi sufera de daltonism! In doua ore si ceva nu am vazut nicaieri, de parca intrasera in pamant, nici un echipaj de politie care sa fluidizeze traficul (sic!) sau sa-i amendeze pe nesimtiti! Pentru ca asta se petrece pe strazile si bulevardele iubitului nostru Bucuresti: nesimtitii trec de-a valma peste liniile de tramvai: tot ei, nesimtitii, iti taie campul vizual si se baga in fata, ca asa vor ei ca le-au cumparat printii lor sau matusile Tamara (mai stii?!) strazile Bucurestiului sau incep sa te injure prin geamul masinilor - de obicei marci germane d-alea "grele'' sau jeep-uri care ocupa doua benzi - de toate rudele apropiate si colaterale, ca daca esti singur pe lume chiar te simti bine ca ai si tu ceva! Urat, murdar, bramburit si jalnic a ajuns orasul acesta care, eheee, odata, de muuuult de tot, in secolul trecut, al XX-lea, era numit Micul Paris... Sa nu uit... am ajuns unde trebuia sa ajungem, obositi, nervosi, cheauni, terminati... Noroc ca a fost la restaurant o petrecere pe cinste si ne-am intors acasa noaptea, dar orasul tot asa era: haotic, bramburit, murdar... doar ca unele masini treceau, bine-mersi!, si pe culoarea rosie a semaforului. Nu mai spun cine le conduceau si ce fel de masini erau...Tot ei!

... FARA TITLU

Se poate, referitor la ce-am scris mai inainte, sa pastram in TOATE, un echilibru, nu-i asa?

...Despre ECHILIBRU

"Trebuie sa ne ducem fiecare propria noastra viata, fara egoism si fara sa-i socotim pe ceilalti numai niste mijloace, dar totodata fara sa ne tagaduim cu totul pe noi insine, sa ducem o viata de sine statatoare si potrivita firii noastre, cu un echilibru rational intre indatoririle fata de altii si indatoririle fata de noi" - Thomas Mann - sau, mai simplu spus, cum sa faci sa nu-ti rupi gatul, sa nu cazi in cap, sa nu calci stramb, sa nu dai mereu cu bata in balta etc., etc., si, mai ales (atentie, aici e aici!) sa nu dai cu barda in Dumnezeu!! De fapt, toata viata asta facem: facem orice, dar nu facem mai nimic pentru... cum sa faci sa nu... Si caderea este iminenta - pentru ca nu mai avem echilibru, evident! - dar cati dintre noi ne dam seama de asta?

...Si civilii se impusca, nu-i asa?

La una din rarele stiri externe de ieri de la tv. - de ce sa nu ne bombardeze canalele de stiri cu niste crime autohtone, ca sa ne injuram de neam si origini crezand cu sfintenie ca noi, romanii, suntem cei mai rai , cei mai naspa, cei mai grasi si cei mai urati?! - am urmarit cu stupoare cum niste hahalere de soldati americani (dintr-un elicopter, cred!) impuscau ca pe iepuri niste civili irakieni... Mi-am zis ca este o punere in scena foarte reusita, refuzand sa cred ca ceea ce vad este adevarat! Dar apoi scenele au fost redifuzate si, da, era ADEVARAT... Intre timp, ca sa se dea culoare unei "munci" atat de pasionante si, in mod sigur, de rutina, cei cu mitraliera se mai intrebau intre ei: "Si p-astia, da? Ia uite-i cum se ascund!". Nu era destul ca de la ei vad copiii nostri niste filme de o violenta iesita din comun, nu e destul ca ei, acolo la ei, cand au ceva de "rezolvat" se impusca pe rupte, cu ce apuca - prin campusuri universitare, pe autostrazi, prin birouri sau mai stiu eu pe unde - pentru ca acolo este democratie si dreptul sfant al libertatii se respecta cu religiozitate, nu-i asa? Soldatii americani (celebrii soldati americani, nu!!!?) dupa ce ca nu prea stiu ei precis pe unde se afla - e firesc, geografia este foarte grea! - fac, astazi, in anul 2010 al secolului al XXI -lea, exercitii de tir pe tinte vii in vazul lumii intregi... Nu ca n-ar mai fi facut asa ceva pe unde au fost si, mai ales, pe unde sunt, dar sa si filmezi crimele si apoi sa le postezi sa vada toata omenirea... Parca mai face cineva asa, nu? Isaac Asimov, genial scriitor S.F., - nici macar el nu si-ar fi imaginat asa ceva! - spunea despre violenta: "Violenta este ultimul refugiu al incompetentei" si asta, probabil, pentru ca nu era american nici prin origine nici prin nastere.

Lumina din Lumina lina...

"Iubind - ne-ncredintam ca suntem. Cand iubim,/oricat de-adanca noapte-ar fi/suntem zi,/suntem in Tine Elohim./Sub lumile de aur ale serii/Tu vezi-ne cutreierand livezile./Umblam prin Marea Saptamana/gand cu gand si mana-n mana./Si cum am vrea sa Te slavim/pentru iubirea ce ne-o-ngadui, Elohim!/Dar numai rana a tacerii/este cuvantul, ce-l rostim." - Psalm de Lucian Blaga

De INVIERE...

Mai este putin si vom sarbatori cu totii Invierea Mantuitorului... Primavara ne va parea mai frumoasa, cerul mai adanc si oamenii mai buni: "De vei avea aur in sufletul tau, in licariri de aur va straluci tot ce porneste de la tine" dupa cum bine spunea Nicolae Iorga, dar - mereu apare acest dar, ca altfel cum ne vom pune noua atatea intrebari... - cine poate aduna doar aur in suflet? Poate incercam, totusi! Si sa ne rugam mereu: "Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit cu mine insumi!", asa cum facea probabil cel ce a scris aceste cuvinte, Lucian Blaga, Lacrima poeziei romanesti, cel nascut in Lancram... SPERANTA, PACEA SI DRAGOSTEA sa le avem in suflete si primavara aceasta ne va parea mai frumoasa, cerul mai adanc si oamenii mai buni!