Motto: "Istoria lumii cugeta - desi incet, insa sigur si just" - Mihai Eminescu

EFECTUL DE BUMERANG

Cand am aflat ca dupa vizita in Romania va tine o conferinta de presa la Ateneu, am luat "Ma numesc Rosu" de acasa - nu-l citisem inca! - si la ora 18.00 fix eram deja in sala. Holul impozant al Ateneului era plin de afise uriase in care se titra "Orhan Pamuk - invitatul Editurii Curtea Veche..." sau "Orhan Pamuk in Romania...". Splendida sala a Ateneului Roman era deja plina, ne uitam toti hipnotizati pe scena, unde, cu o punctualitate specific germana, a aparut laureatul Premiului Nobel pentru literatura din 2006, scriitorul turc Orhan Pamuk. Foarte mandru de originile sale, vorbind despre biografia sa, a trecut deosebit de elegant peste faptul ca traieste, de fapt, in exil in Austria. Cu cativa ani inainte de a deveni "nobelist", ca scriitor si ziarist vorbise si scrisese despre genocidul din anul 1915, cand milioane de armeni au fost ucisi cu bestialitate de armata turca intr-o incursiune de "epurare" in Armenia. Astfel, autoritatile turcesti l-au exilat pe Orhan Pamuk: ceea spunea nu convenea, se pare, nimanui! In fine, ce sa o mai lungesc, am autograful scriitorului pe uluitorul roman "Ma numesc Rosu"! Acum citesc "Fortareata alba" si, dintr-una intr-alta, mi-am amintit azi ca despre genocidul armenilor am citit, in tinerete, un roman al carui subiect nu l-am uitat niciodata: "40 de zile de pe Musa Dagh" de Franz Werfel. Atunci de ce un om atat de valoros ca Orhan Pamuk, care in scrierile sale a "reinviat" istoria Turciei, dand culoare, farmec si mult mister locurilor, personajelor si evenimentelor din cartile sale, a fost declarat indezirabil si fortat sa plece in exil? Ma intreb si eu, asa, ca prostu'-n targ, ca despre armenii ucisi in pogromul din1915 eu citisem acum 40 de ani?!?! Un episod istoric oribil, gratuit si de neinteles se intoarce impotriva unui geniu al literaturii dupa 80 de ani! Mai exista insa si efectul de bumerang, nu?

AN EDUCATION...

Am vazut - de curand - AN EDUCATION, un film extraordinar, cu trei nominalizari la Oscar. In avalansa de filme super tehnologizate - gen AVATAR - cu efecte speciale care te lasa masca( si de la vizionarea caruia iesi nauc, de parca ai fost in alta lume!), sau cele in care violenta a ajuns deja un concept, AN EDUCATION este altceva... Cu un subiect simplu, delicat si cu o frumusete plina de bun-simt a imaginilor, filmul impresioneaza prin subiect: in Anglia anilor '60, o pustoaica de 16 ani (Jenny - interpretata memorabil de Carey Mulligan!!) incearca sa evadeze din atmosfera ultra-conservatoare creata de scoala si parinti. Desteapta, intuitiva si foarte sensibila, Jenny cade, totusi, in plasa unui escroc sentimental: vrea sa renunte la visul ei si al familiei: acela de a deveni studenta la Oxford. Dar (aici e aici!) educatia primita pana la 16 ani isi spune cuvantul: isi da seama ca lumea pe care i-a aratat-o David este imorala, frustranta si iluzorie; isi aduna fortele si... devine studenta! Isi da seama - aceasta este ideea filmului - ca educatia, chiar si foarte conservatoare, nu are de-a face cu imoralitatea, promiscuitatea si, mai ales, cu lipsa de responsalilitate. Oricine isi poate gasi propria cale spre fericire daca se bazeaza pe invatatura si, bineinteles, pe educatie. Un film deosebit, neasteptat de educativ, facut cu mijloace putine, dar care ar fi nemaipomenit de bine sa ne dea de gandit. Traim - stim cu totii! - intr-o lume imorala, frustranta si plina de iluzii... Aaa, nu ca as fi uitat: o Emma Thompson - in rolul directoarei scolii - ne neuitat, ca in toate rolurile ei. Si nota bene - poate va capata magna cum laudae la decernarea Oscarurilor! - pentru Lone Scherfiq, a carui maiestrie regizorala si-a pus amprenta pe acest film- bijuterie...

Motto: Nu-ti imprastia prosteste sufletul, nu-ti risipi niciodata in mod inutil forta creatoare si viata" - cugetare tibetana

Imi plac felinele mari. Nu stiu ce as face daca m-as afla - prin absurd!? - fata in fata cu o asemenea splendoare de animal, dar le consider o minune a naturii... La gradina zoologica sunt demne de plans: cum sa tii in cusca un maestru al vanatorii, sa te si uiti la el cu teama, zicandu-ti in gand:"Bine ca este el dincolo de gratii!"... Dar noi, oamenii, in relatia cu "bruma" de animale salbatice ce au mai ramas pe Terra, suntem inconstienti si salbatici. Felinele, cu maretia si nobletea infatisarii lor sunt, bineinteles ,- cum altfel? - pe cale de disparitie... De ce spun asta? Pentru ca omul asta a facut: a distrus cu buna-stiinta tot ce a fost si este nobil, maret si deosebit din lumea lui, a animalelor, a plantelor. Astia suntem...

VORBE...

Exista acum o "moda" in folosirea limbii romane... Ascult, vad si raman masca! Vorbirea afectata, in care vocalele se lungesc la infinit, indica faptul ca vorbitorul e bucurestean. Urmeaza apoi, dupa orice propozitie simpla, interogatia STII? In sinea ta, tu zici ca, normal, STII! Dar cand asta se repeta la infinit si la urma iti tranteste un occchei (ok!), ce sa mai zici... Explicatia - asa-zisa!! - se incheie cu gruparea - foarte la "moda": ceva de genul... Mai, ce au astia in cap... tarate? Daca imiti niste ticuri verbale venite direct din engleza americana - ca sa dovedesti ca stii si tu, eventual, ceva! - ceva de genul... este o mare porcarie!!! De parca nu simte oricine ca esti bucurestean dupa comportament: nepoliticos, zmucit, rautacios si mai ales cu nasul la 2000 de metri sus! Trebuie sa te izmenesti folosind si niste expresii improprii limbii romane, atat de frumoasa si plastica? Dar ce sa le faci? Eventual sa le razi in nas - ala pe care si-l poarta pe la 2000 de metri inaltime, daca nu cumva intre timp nu se gainateaza vreo pasare calatoare pe el... sau ca sa fiu la "moda": ceva de genul...

PRIETENI AI NOSTRI...

Eee? Doua specii de prieteni ai omului... Un sarut prompt al delfinului si raspunsul uluitor al cainelui. Meritam oare noi, oamenii, sa ne numim prieteni ai lor? Sa ne gandim...

DOR DE MARE..

PRINCIPIUL FEMINITATII...

Am avut de cand ma stiu afinitati cu tot ce tine de literatura, istorie, filozofie, muzica etc., cu stiintele umaniste - ca sa folosesc, voit, o expresie mai pretentioasa - si o "chemare" spre zero absolut catre stiintele exacte. A fost si a ramas o singura exceptie: fizica, cu toate legile si principiile ei. M-a fascinat intotdeauna explicatia fenomenelor fizice, le-am inteles pe deplin si faptul ca le gaseam aplicabilitate in viata de zi cu zi ma facea sa nu mai sa pun intrebari tampite (de ce, cum si in ce fel etc.!?). Principiile fizicii - de ce anumite fenomene se petrec intr-un fel si nu altfel - mi-au intarit convingerea ca in viata toate se leaga si au un rost: fizic, chimic, matematic, istoric, psihologic s.a.md.! Asa se face ca pe anumiti oameni din viata mea i-am asociat cu fenomene fizice si chiar daca as vrea nu-i pot uita...Astfel, Principiul vaselor comunicante il asociez cu DOAMNA PETRESCU - nu pot scrie acest nume decat cu majuscule! - profesoara mea din liceu de limba si literatura romana... De la domnia sa am invatat eu cum sta treaba cu expresivitatea, elocinta, eleganta, umorul si desteptaciunea unei femei: adica ori le ai, ori toata viata trebuie sa te straduiesti sa le ai, ca daca nu faci ceva - ca femeie - in aceasta privinta, treci prin viata precum gasca prin apa. Ca de la domnia sa incoace n-am mai intalnit femeie mai eleganta, mai desteapta, mai inteleapta, mai intuitiva este cu totul altceva... Dar - ca si in Principiul vaselor comunicante - tot ce am invatat atunci de la DOAMNA PROFESOARA s-a strecurat in mintea mea pe cai nebanuite si acolo a ramas, iar eu, la randul meu, am transmis mai departe cate ceva tuturor femeilor din viata mea... pentru ca a fi femeie este ceva ce inveti toata viata!

...DESPRE BONSAI

Am considerat mereu ca cea mai frumoasa meserie din lume este cea de DASCAL - cum imi place mie sa spun - adica: invatator, profesor, educator... Ce este mai miraculos - in afara de o NASTERE, desigur!! - decat sa formezi OAMENI... Zilnic sa-i inveti din ceea ce stii tu, sa le formezi deprinderi, sa-i vezi crescand si descoperindu-se pe ei insisi! Toate bune si frumoase, dar cata munca, rabdare si disponibilitate afectiva trebuie sa ai in fiecare zi!! Necazurile, neimplinirile si grijile tale trebuie lasate acasa! Ce sa faci cu ele in fata atator ochi care iti urmaresc orice miscare si orice gest? Am crescut printre DASCALI, am respirat acelasi aer cu ei zeci de ani. Sunt ALTFEL: sociabili, vorbareti, zdraveni la minte, foarte critici cu ei, au o gestica anume si o tinuta speciala... Si mai au o LUMINA in ochi, eu asa ii descopar... Pentru ca stiu ei foarte bine ca vor ramane in memoria afectiva a copiilor alaturi de parintii si rudele, si prietenii celor mici. In vremurile astea invrajbite, aceasta meserie -de vrajitor bun!! - se vrea sa fie trecuta in derizoriu... Nu se va reusi... Orientalii, pe langa alte mii de minunatii se ocupa si cu cresterea bonsailor... Ei vorbesc cu acei copacei zilnic, de la stadiul de mugur, ii ingrijesc, ii sadesc ii rasadesc, ii pun in valoare, ii tin in lumina, ii mangaie pentru altfel nu infloresc niciodata!! Ca niste DASCALI adevarati!

"IARNA CAZUTA-N GENUNCHI"...

... este titlul unui roman de Dan Claudiu Tanasescu, publicat in anii optzeci... Mi-a placut mult titlul, dar din subiectul romanului am uitat multe... Pe vremea aceea mancam lectura pe paine!!! Citeam doua trei volume pe saptamana... si-mi faceam titlu' de glorie din achizitionarea unei carti bune. Vremurile d-aia sunt - ca sa se duca - si sa ne dea noua nostalgii de ... iarna d-asta "cazuta-n genunchi". Nu de alta, dar dupa atata ninsoare, ger cat cuprinde ("-22 grade in puii mei!" - cum tipa la telefon fiica mea intr-o dimineata !!), zloata, ploaie, lapovita si nervi, am impresia ca toata iarna asta am hibernat: din cauza hainelor groase, a caciulii - care parca mi-a pleostit urechile! - nu ma mai pot misca in voie si, una-doua, trag cate o cazatura zdravana! Peste tot sunt cate doua, trei straturi de gheata, soarele se arata doar cu mare zgarcenie, asa ca precum cartita, in iarna asta nu mi-am vazut nici umbra!! Despre ORASUL ASTA nu mai spun nimic - ce sa zici de bine despre niste strazi sufocate de zapada in care isi arata coltii niste gropi de o frumusete... sinistra?! Incep sa folosesc expresii prea frumoase pentru ce se vede peste tot in aceasta "iarna cazuta-n genunchi"!!