...DESPRE BONSAI

Am considerat mereu ca cea mai frumoasa meserie din lume este cea de DASCAL - cum imi place mie sa spun - adica: invatator, profesor, educator... Ce este mai miraculos - in afara de o NASTERE, desigur!! - decat sa formezi OAMENI... Zilnic sa-i inveti din ceea ce stii tu, sa le formezi deprinderi, sa-i vezi crescand si descoperindu-se pe ei insisi! Toate bune si frumoase, dar cata munca, rabdare si disponibilitate afectiva trebuie sa ai in fiecare zi!! Necazurile, neimplinirile si grijile tale trebuie lasate acasa! Ce sa faci cu ele in fata atator ochi care iti urmaresc orice miscare si orice gest? Am crescut printre DASCALI, am respirat acelasi aer cu ei zeci de ani. Sunt ALTFEL: sociabili, vorbareti, zdraveni la minte, foarte critici cu ei, au o gestica anume si o tinuta speciala... Si mai au o LUMINA in ochi, eu asa ii descopar... Pentru ca stiu ei foarte bine ca vor ramane in memoria afectiva a copiilor alaturi de parintii si rudele, si prietenii celor mici. In vremurile astea invrajbite, aceasta meserie -de vrajitor bun!! - se vrea sa fie trecuta in derizoriu... Nu se va reusi... Orientalii, pe langa alte mii de minunatii se ocupa si cu cresterea bonsailor... Ei vorbesc cu acei copacei zilnic, de la stadiul de mugur, ii ingrijesc, ii sadesc ii rasadesc, ii pun in valoare, ii tin in lumina, ii mangaie pentru altfel nu infloresc niciodata!! Ca niste DASCALI adevarati!