Plasa cu cadouri

Dimineata, frig, ceata... ramasesem fara tigari, cafeaua aburea in ceasca. Cu o graba demna de fapte mai bune, mi-am tras ceva pe mine si, ca teleghidata, fuguta la magazinul din colt, ca de, e non-stop, pentru d'astia, care nu mai stiu de capul lor... Este mic, mititel (magazinul, adica!), nici cat o bucatarie dintr-o garsonioera confortII, dar mereu aglomerat si foarte, foarte friguros! Cu nasul rosu de frig, vanzatoarea ne privea cu ochi dusmanosi si rai... O doamna, intre doua varste, rebegita de frig, cere o punga de zahar, ia restul, numara gospodareste monedele si le asaza meticulos in portofelul uzat si nefiresc de subtire. Da sa plece... se intoarce: "...Mi-au dat aia de la partid aci in fata blocului... o plasa... cu cadouri... un pix, o umbrela si o carte". Da iar sa plece... Nu vorbea cu cineva anume: "O umbrela, pentru ce? Ce, daca ma ploua, le pasa lor? Si cu pixul ce sa scriu? Cati bani iau la pensie, ca fac economii pentru o punga de zahar?". Da sa plece, ca vanzatoarea se uita deja crucis (de nesomn probabil, ca nervoasa si urata e mereu!), dar iar se'ntoarce: "Si cartea de ce sa o citesc, ca mai bine scria ala despre mine, cum ma perpelesc de la o zi la alta.. eeee, n-avea final fericit, nu?". Nu se mai intoarse... Mi-am aprins o tigara asa, pe inima goala, pana acasa, ca sa nu injur pe strada de ei, de mama lor, de partide si alte alea, dar mai ales de plasele lor cu cadouri!